Search
search icon Inchide

    Caută
    DESCOPERĂ POVESTEA

    Generali 190 de ani în România

    Povestea noastră în România a început la doar patru ani după înființarea Assicurazioni Generali la Trieste. Am ajuns pe țărmurile Dunării, aducând cu noi o promisiune nouă pentru acele vremuri: protecția și siguranța zilei de mâine.

    De atunci, timpul a curs și a scris împreună cu voi o istorie de aproape două secole. O istorie în care România s-a transformat, a crescut și s-a reinventat — iar Generali a fost acolo, alături de oameni și comunități.

    Astăzi, la 190 de ani de la începuturile noastre pe meleaguri românești, ne-am dorit să redăm povestea completă a acestui drum.

    Astfel, am realizat o lucrare unică, care explorează nu doar istoria Generali, ci și o parte din istoria modernă a României. Este o carte despre curaj, despre transformare și despre oameni care au crezut, generație după generație, în siguranța zilei de mâine.

    Polițe vechi, cărți poștale, obiecte rare și chipuri care au marcat epoci diferite — toate spun, în felul lor, aceeași poveste. Te invităm să descoperi câteva dintre aceste fragmente de istorie, păstrate cu grijă și aduse astăzi în fața ta.

    190 de ani de istorie se pot rezuma într-o poveste care vorbește despre oameni, încredere și siguranță.

    Te invităm să descoperi cartea „Generali în România din 1835 și până în prezent”, disponibilă integral aici.

    DESCOPERĂ POVESTEA