Conducerea Generali România este administrată în sistem dualist, de către Directorat, format din 5 membri și de către Consiliul de Supraveghere, format din 3 membri.
Adrian Marin s-a alăturat echipei Generali Romania în anul 1996 ca underwriter și a deținut ulterior numeroase poziții de management în interiorul companiei. În 2008 a fost numit Membru în Directorat și, începând cu 2011 a devenit CEO-ul Generali Romania și Președintele Directoratului. Din 2014, Adrian Marin deține, de asemenea, poziția de Președinte al Consiliului de Supraveghere al Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.
Daniela Pene are o experiență de peste 20 ani în domeniul asigurărilor, ultimii 14 petrecându-i în poziții de conducere în cadrul Generali România. Datorită experienței vaste acumulată în distribuția produselor de protecție financiară, în 2014 Daniela Pene a fost numită pe poziția de Chief Commercial Officer, coordonând activitățile comerciale și de marketing ale companiei.
Ileana Damian beneficiază de o bogată experiență în aria operațiunilor, coordonând, începand cu anul 2011, Departamentul Operațiuni Back-Office al companiei noastre. Din această poziție, aportul său a fost substanțial în multiple proiecte esențiale precum implementarea noilor sisteme informatice centralizate, optimizarea bazelor de date și operațiunile CRM. În 2021 a fost numită în Directoratul Generali România pe poziția de Chief Operations Officer. Ileana este absolventă a Facultății de Economie Generală din cadrul Academiei de Studii Economice din București și s-a alăturat echipei Generali în 2005.
Ales Tausche a fost desemnat Chief Insurance Officer al Generali Romania în 2016, coordonând activitatea de daune și dezvoltarea produselor de retail. În perioada 2008 – 2013, a făcut parte din echipa care a gestionat fuziunea dintre Generali și Ardaf, ulterior continuându-și activitatea în cadrul Generali CEE Holding. În prezent, Ales Tausche este, de asemenea Membru al Consiliului de Supraveghere al Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.
Bogdan Bichineț s-a alăturat Generali Romania în anul 2011, iar începând cu 2016, a preluat o poziție de supervizare a regiunii Austria, CEE și Rusia în divizia financiară a Grupului Generali. În martie 2019, a fost desemnat în funcția de Chief Financial Officer al Generali Romania. Anterior debutului său în domeniul asigurărilor, și-a consolidat experiența în finanțe și audit financiar în cadrul Deloitte și EY Romania.
Companie membră a Grupului Generali, listat în Registrul Grupurilor de asigurare gestionat de către IVASS sub nr. 26, Administrată în sistem dualist, cu Sediul Social în București, Sector 1, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, etajele 1, 6 si 7, Cod poștal 011857; Telefon (40) 021.312.36.35, Fax (40) 021.312.37.20, Call Center: (40) 0372.010.202, www.generali.ro, e-mail: info@generali.com; Autorizată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Cod Unic RA-002, EN ISO 9001: 2008 – Sistem de Management al Calității, Certificat R.C.: J40/17484/2007, C.I.F.: RO 2886621, Capital social: 178.999.221,7 lei, Cod LEI: 213800J9BYTZ1Z4YK783, Operator date cu caracter personal avizat la ANSPDCP cu nr. 15699, 11755, 29209.